Samsung a plătit 1 miliard de dolari către Microsoft anul trecut

Samsung vinde smartphone-uri şi tablete care folosesc sistemul de operare Android al companiei Google. Totuşi, Microsoft susţine că Android utilizează şi câteva tehnologii brevetate de compania americană, cum ar fi metoda de afişare a mai multor ferestre într-un motor de căutare pe Internet.

Astfel, atât Samsung, cât şi alţi producători de smartphone-uri trebuie să plătească redevenţe către Microsoft pentru fiecare terminal Android vândut.

Până acum, Microsoft şi Samsung nu au făcut publice sumele pe care producătorul sud-coreean le plăteşte companiei americane, însă informaţia a apărut recent în documentaţia depusă în cadrul procesului în care se află cele două grupuri.