Peste 15.000 de pelerini, la coadă pentru a se închina la moaştele Sfintei Parascheva la Iaşi

Primii pelerini veniţi să se închine la moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva au început să sosească la Iaşi încă de joi după-amiază, unii dintre aceştia aşezându-se la rând cu aproape 24 de ore înainte de scoaterea moaştelor din incinta catedralei.

Racla cu moaştele Sfintei Parascheva a fost scoasă din Catedrala Mitropolitană într-o procesiune desfăşurată vineri dimineaţă, la care au asistat câteva mii de oameni. Racla a fost aşezată într-un baldachin în curtea catedralei.

În cursul dimineţii de vineri, au ajuns la Iaşi peste 6.000 de credincioşi din Voluntari şi Bucureşti, îmbarcaţi în peste 150 de autocare.