România a remizat cu Ungaria, scor 1-1, în preliminariile Euro-2016

România a remizat cu Ungaria, scor 1-1, în preliminariile Euro-2016

ieri, 20:57

Autor:


Andrei Mazurchievici

Reprezentativa României a încheiat la egalitate, scor 1-1 (1-0), meciul susţinut, sâmbătă, pe Arena Naţională, în compania selecţionatei similare a Ungariei, în etapa a doua grupei F din preliminariile Euro-2016.

Golurile partidei au fost marcate de Rusescu ’44, respectiv Dzsudzsak ’82.

1-0: Sânmărtean a trimis o pasă de 25 de metri spre Raţ peste fundaşul Jozsef Varga, fundaşul român a preluat, după care a centrat pe jos, Chipciu aflat la prima bară a lăsat mingea să treacă, iar Rusescu, venit din linia a doua, a reluat din direct de la zece metri în poarta lui Gabor Kiraly. Aceasta a fost prima reuşită pentru Raul Rusescu în tricoul echipei naţionale, el aflându-se la cea de-a şasea prezenţă pentru prima reprezentativă.

1-1: Dzsudzsak a transformat o lovitură liberă de la 24 de metri în stânga lui Tătăruşanu.

După reuşita lui Rusescu din prima repriză, partida a fost reluată cu o întârziere de câteva secunde din cauza zecilor de petarde aruncate de fanii de la Peluza Sud.

Atât Ungaria, în prima repriză, cât şi România, în cea de-a doua, au avut câte un gol anulat, de fiecare dată pentru ofsaid.

România: Tătăruşanu – Chiricheş, Goian (Gardoş ‘5), D. Grigore, Raţ – Hoban, Pintilii – Maxim (Stancu ’84), Chipciu, Sânmărtean (Tănase ’66) – Rusescu. Antrenor: Victor Piţurcă

Ungaria: Kiraly – J. Varga, Juhasz, Korcsmar, Kadar – A. Elek, Stieber – Lovrencsics (Simon ’63), Gera (Tozser ’77), Dzsudzsak – Szalai. Andtenor: Pal Dardai.

Cartonaşe galbene: Hoban ’18, Gardoş ’32, Grigore ’80, Chipciu ’90, Raţ ’90+2 / Gera ’26, Varga ’51, Juhasz ’69, Kiraly ’86, Korcsmar ’90+1, Tozser ’90+2

Partida a fost arbitrată de o brigadă din Scoţia avându-l la centru pe William Collum, ajutat la cele două linii de William Conquer şi Graham Chambers. Asistenţi suplimentari au fost John Beaton şi Brian Colvin, în timp ce rezervă a fost Francis Connor.

Observatorii partidei au fost Manuel Lopez Fernandez (Spania) şi Barry Bright (Anglia).

În repriza a doua, fanii de la Peluza Nord a afişat bannerul “Din ecuaţia FRF nu poate lipsi bişniţa cu bilete”

La meci au asistat aproximativ 48.000 de spectatori, între care şi circa 2.000 de suporteri unguri.