Raport în premieră de la BNR: trei sferturi din stocul de credite neperformante au fost acordate în anii 2007 şi 2008

Raport în premieră de la BNR: trei sferturi din stocul de credite neperformante au fost acordate în anii 2007 şi 2008

astăzi, 00:08

Autor:


Ciprian Botea

Finanţările acordate companiilor de talie mică şi medie şi creditele de consum cu ipotecă ale populaţiei înregistrează cea mai mare rată de neperformanţă, de 29% şi respectiv 12% la finalul lunii august. Acestea sunt şi portofoliile cu care băncile au început curăţarea bilanţurilor, ponderea neperformantelor fiind la finalul lunii august cu circa două puncte procentuale sub maximele istorice (din septembrie anul trecut în cazul firmelor şi din iunie anul acesta în cazul persoanelor fizice).

Creditele neperformante ale firmelor mici şi mijlocii atinseseseseră o pondere de 31% din stocul total în toamna anului trecut, în timp ce în cazul corporaţiilor rata de default a avut un maxim de 10%, potrivit datelor din Ra­por­tul Anual de Stabil­i­tate Financiară publicat de BNR. La micro­între­prinderi, rata de neperformanţă este de circa 45%, dar vârful a fost de 50%.

„Sectorul întreprinderilor mici şi mijlocii continuă să se confrunte cu dificultăţi semnificative în onorarea serviciului datoriei faţă de bănci. După sectorul de activitate, firmele din construcţii şi imobiliare, respectiv comerţ pun o presiune importantă asupra bilanţului băncilor. Sectorul bancar are o expunere importantă pe companii din sectoare de activitate care au demonstrat o capacitate mai redusă de a face faţă crizei“, scriu specialiştii BNR.

Scăderea ratei de neperformanţă vine pentru că o parte din clienşi ar fi reluat plăţile, ci în contextul în care băncile se află într-un proces de curăţare a bilanţurilor prin vânzarea de portofolii către firme specializate în recuperarea de creanţe şi prin scoaterea de credite în afara bilanţurilor. BNR le-a dat undă verde bancherilor să scoată creditele neperformante în afara bilanţurilor, în acelaşi timp având posibilitatea să urmărească în continuare debitorul până la recuperarea sumelor restante.


Continuarea pe ZFCorporate

ZF Corporate este serviciul specializat de ştiri cu plată al Ziarului Financiar. Pentru a putea citi aceste ştiri trebuie să vă abonaţi la ZF Corporate sau la unul din cele 12 fluxuri ale sale, profilate pe sectoare de activitate (Bănci, Retail, Agricultură, Energie şi altele). Detalii de abonare la ZF Corporate: Alexandru Matei (tel. fix: 0318.256.286) sau trimiteţi un email cu datele dumneavoastră de contact prin care solicitaţi informaţii şi abonare la adresa alexandru.matei@zf.ro sau stefan.paraschiv@m.ro. Veţi fi contactat în maximum o oră.

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 14.10.2014