Barack Obama: Cuba “se va schimba”, dar nu “peste noapte”

“Cuba se va schimba, este inevitabil”, dar “nu prevăd schimbări peste noapte”, a declarat Obama în cursul unei conferinţe de presă susţinute în mod tradiţional la sfârşit de an de la Casa Albă.

Anunţul privind normalizarea relaţiilor dintre Statele Unite şi Cuba, făcut de liderii celor două state miercuri, după jumătate de secol, va fi urmat din ianuarie de primele întrevederi oficiale.

Însă preşedintele american a exclus varianta unei vizite pe insula comunistă. “Nu suntem în punctul de a organiza vizita mea în Cuba sau cea a preşedintelui (Raul) Castro în Statele Unite”, a precizat Barack Obama.