APIA efectueaza platile finale pe suprafata si platile Ajutoarelor Nationale Tranzitorii in sector vegetal

Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura informeaza ca, incepand de astazi, 21.01.2015, a demarat procedurile de efectuare a platii finale pentru Schema de Plata Unica pe Suprafata (SAPS) – Campania 2014.

 

 

 

 

Plata finala pentru Schema de Plata Unica pe Suprafata – Campania 2014

Cuantumul SAPS care se va acorda fermierilor in aceasta perioada este de 70.38 euro/hectar, in completarea sumei de 69 euro/ha acordata deja la plata in avans. Precizam ca suma totala ce poate fi acordata de Romania pentru SAPS a fost stabilita prin Hotararea de Guvern nr. 863/2014, privind stabilirea pentru anul 2014 a cuantumului platilor directe unice pe suprafata, platilor separate pentru zahar si platilor specifice pentru orez, care se acorda in agricultura in sectorul vegetal, la care s-a aplicat o reducere liniara, necesara pentru a asigura efectuarea platii pentru intreaga suprafata eligibila solicitata la plata de catre fermieri.

Reamintim ca APIA a platit, in perioada 16.10.2014 – 30.11.2014, suma de 641 mil. Euro, reprezentand platile in avans aferente Schemei de Plata Unica pe Suprafata (SAPS) – Campania 2014, catre 1.001.417 fermieri (circa 98% din totalul cererilor depuse). Diferenta de 726 mil. euro va fi platita fermierilor in perioada imediat urmatoare, urmand etapele procedurale impuse de prevederile regulamentelor comunitare in vigoare.

Plafonul financiar alocat Romaniei din FEGA pentru Schema de Plata Unica pe Suprafata (SAPS) in Campania 2014 este in valoare de 1,367 miliarde euro.

Cursul de schimb utilizat la efectuarea platilor este de 4,4102 lei pentru un euro, stabilit de catre Banca Centrala Europeana in data de 30 septembrie 2014 si publicat in Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C, nr. 342/03 din 01 octombrie 2014.


Plata aferenta Ajutoarelor Nationale Tranzitorii in sector vegetal

Concomitent cu plata diferentei SAPS, APIA va acorda, incepand de saptamana aceasta, platile aferente Ajutoarelor Nationale Tranzitorii (fostele PNDC) in sector vegetal, pentru care au fost depuse cereri in anul 2014, cuantumul pe hectar fiind reglementat prin Hotararea de Guvern nr. 1.171/29.12.2014 pentru aprobarea cuantumului ajutoarelor nationale tranzitorii in sectorul vegetal, care se acorda pentru anul 2014.

Potrivit Hotararii mai sus mentionate, cuantumul ajutoarelor nationale tranzitorii pentru culturile in teren arabil este de 19,81 euro/hectar. Totodata, pentru stimularea activitatii in unele sectoare cu potential de piata, precum si pentru cresterea suprafetelor cultivate cu in si canepa pentru fibra, hamei, tutun, sfecla de zahar, aceste ajutoare se suplimenteaza cu plati reprezentand ajutoare nationale tranzitorii specifice, decuplate de productie, astfel:

    • in si canepa pentru fibra17,45 euro/hectar;
    • hamei335,00 euro/hectar;
    • tutun1.280,19 euro/hectar;
    • sfecla de zahar84,78 euro/hectar.


Suprafata pentru care se acorda aceste plati este de 6.8 mil. ha, aferenta unui numar de 806.000 solicitanti, iar sumele totale necesare aplicarii schemei de ajutoare nationale tranzitorii in 2 sectorul vegetal sunt de 140.5 mil. euro si reprezinta contributie publica de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii si Dezvoltarii Rurale pe anul 2015.

Platile se vor face in lei, la cursul de schimb de 4,4102 lei pentru un euro, stabilit de catre Banca Centrala Europeana in data de 30 septembrie 2014 si publicat in Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C, nr. 342 din 1 octombrie 2014.


APIA