Grecia ar putea abandona politicile de austeritate în urma alegerilor de duminică

Liderii principalelor două formaţiuni politice din Grecia şi-au încheiat campaniile electorale prin discursuri divergente privind viitoarea strategie economică şi fiscală a ţării, atât premierul Antonis Samaras, şeful partidului de guvernământ Noua Democraţie, cât şi preşedintele partidului de extremă-stânga Syriza, Alexis Tsipras, susţinând că formaţiunea pe care o conduce este singura în măsură să resusciteze economia locală.

Viitorul “comun” al Europei “nu este cel al austerităţii, este cel al democraţiei, solidarităţii şi cooperării. Grecii sunt chemaţi la urne pentru a face un ultim pas spre revenirea la speranţă, pentru a se pune capăt temerilor. Vom decide dacă Troica (CE/BCE/FMI) va reveni în Grecia pentru aplicarea măsurilor stabilite cu premierul Antonis Samaras sau dacă va accepta negocieri dificile pentru revenirea la demnitate, a declarat duminică Alexis Tsipras, potrivit AFP.

Formaţiunea Syriza este creditată cu un avans cuprins între 2,9 şi 6,7 procente în faţa partidului conservator Noua Democraţie. Secţiile de votare s-au deschis la ora 7.00 (ora Greciei) şi se vor închide la ora 19.00.