Fără surse proprii de gaze, statele est-europene pregătesc conducte pe hârtie şi cer României să pregătească exportul de gaze din Marea Neagră

Fără surse proprii de gaze, statele est-europene pregătesc conducte pe hârtie şi cer României să pregătească exportul de gaze din Marea Neagră

astăzi, 00:07

Autor:


Radu Bostan


Marea Neagră este deocamdată cea mai concretă sursă alternativă de gaze naturale pentru Europa, iar România trebuie să-şi joace bine cărţile pentru a profita cât mai mult de potenţialul de viitor exportator. Celelalte state din centrul şi sudul Europei nu pot decât să pună pe hârtie propuneri de conducte prin care speră să evite cât mai mult Rusia.

Descoperirea, în 2012, a unei pungi de gaze cu o cantitate de 42 până la 84 miliarde de metri cubi în largul coastei româneşti a fost pentru periferia europeană primul semnal că o alternativă la Gazprom ar putea veni chiar dinăuntrul Uniunii Europene, nu de la mii de kilometri, din regiunea caspică. Anunţul făcut la acea vreme de OMV Petrom şi ExxonMobil a îndemnat şi alţi operatori să vină la Marea Neagră, dar România este în prezent statul cu cele mai avansate lucrări de explorare.

„Nu au mai apărut informaţii noi de la anunţul rezultatelor sondei Domino-1, însă faptul că lucrările de explorare continuă şi în prezent demonstrează încrederea operatorilor, ceea ce este o veste bună. Dacă şi rezultatele ulterioare sunt pozitive, şi în funcţie de dimensiunea zăcământului, există potenţialul ca România să poată exporta gaz“, a spus Farrukh Khan, partener la Deloitte România, într-o conferinţă la Viena pe tema pieţei europene a gazelor naturale.

Farrukh Khan a subliniat că liberalizarea pieţei gazelor şi dez­voltarea infrastructurii de transport sunt foarte importante, însă România are nevoie şi să întărească capa­citatea instituţională a reglemen­tatorilor, adică Agenţia pentru Resurse Minerale şi Ministerul Mediului.

„Va fi nevoie şi de un cadru legal şi fiscal pentru Marea Neagră, dar la fel de importantă va fi şi dezvoltarea legislaţiei de mediu pentru Marea Neagră, cât şi agrearea unui cadru comun (între ţările vecine – n. red.) pentru situaţii de ur­genţă“, a adăugat specialistul de la Deloitte.
 

Politica gazului împarte Europa

România şi explorarea de gaze naturale din Marea Neagră au fost în centrul atenţiei la conferinţa din Viena, care a adus în aceeaşi sală delegaţi din statele europene, dar şi de peste ocean şi din ţări limitrofe. Geografia şi interesele economice şi strategice ale ţărilor de origine i-au determinat însă pe delegaţi, reprezentanţi ai marilor companii de utilităţi sau experţi neafiliaţi, să se împartă în două tabere distincte – cumpărători şi vânzători de gaze naturale. Anticipând această diviziune, care aminteşte de o perioadă mult mai tensionată a istoriei recente, organizatorii conferinţei au asigurat traducerea discursurilor în doar două limbi: engleza, limba universală a cumpărătorilor, şi rusa, limba vânzătorilor.

„Gazul a ajuns mai politizat decât petrolul“, a constatat Eric Rasmussen, directorul diviziei de resurse naturale din Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD). El a punctat şi că evenimentul din Viena avea loc la şase ani de la disputa dintre Rusia şi Ucraina, când ruşii au întrerupt livrările de gaze timp de două săptămâni, lăsând o mare parte din Europa de Sud-Est să tremure într-o iarnă geroasă.

WikiZF: Profilul companiei OMV Petrom

În minoritate, dar strict din punct de vedere numeric, a fost delegaţia rusă, în frunte cu Aleksander Medvedev, vice­preşedintele gigantului Gazprom. Încercând să liniştească apele, în contextul izbucnirii unor noi violenţe în Ucraina şi al retrogradării ratingului investiţional al Rusiei, Medvedev a insistat pe lunga relaţie dintre Gazprom şi im­por­tatorii europeni.

Pe de altă parte, vice­preşedintele Gaz­prom a deplâns opoziţia Comisiei Europene faţă de proiectul South Stream, pe care grupul „a fost nevoit“ să-l anuleze la sfârşitul anului trecut, şi s-a arătat mirat că niciun reprezentant al executivului Uniunii Euro­pene nu a participat la conferinţă.

Cealaltă tabără, a cumpărătorilor de gaze, se împarte la rândul ei în două. De o parte sunt statele vestice, „privilegiate” datorită faptului că dispun de surse diverse de gaze naturale: producţia proprie a Norvegiei, Olandei sau Marii Britanii, importurile din Al­geria sau Libia, gazul natural lichefiat adus din Orientul Mijlociu sau Caraibe şi, în fine, importurile din Rusia printr-o conductă care ocoleşte Ucraina. La conferinţă, reprezentanţii unor companii precum GDF Suez, E.ON şi Statoil au vorbit în special despre problemele unei pieţe mature de energie, anume armo­nizarea codurilor de reţea, şi despre echilibrul dintre subvenţii şi taxe pentru a îndeplini obiectivele de mediu ale Europei.
 

Proiecte pe hârtie

De cealaltă parte, mai numeroşi, au fost delegaţii din statele estice şi sud-estice, zona „neprivilegiată“ a Europei, în cuvintele directorului general al grupului austriac OMV, Gerhard Roiss. Dependentă de gazul rusesc (inclusiv Austria importă 70% din necesar din Rusia) livrat prin conducte ucrainene, regiunea încearcă de mult timp să găsească o nouă sursă şi o nouă rută de gaze naturale. Proiecte ca Nabucco, TAP sau White Stream şi-au propus să încălzească Europa cu gaz adus din Azerbaidjan sau chiar Turkmenistan. Nabucco a fost anulat după 10 ani de discuţii, White Stream este blocat, iar TAP va ocoli Bulgaria, Ungaria şi Austria, statele de la periferia europeană cu cea mai mare dependenţă de gazul rusesc. Cea mai nouă propunere venită din regiune este o conductă care să lege Slovacia de România şi Bulgaria, însă consorţiul care dezvoltă proiectul, numit Eastring, nu a bătut încă palma cu un furnizor de gaze naturale.

Marea Neagră rămâne astfel singura sursă nouă de gaz pentru Europa. De la descoperirea zăcământului, în 2012, României i se cere tot mai des să-şi pună la punct piaţa şi infrastructura de transport al gazelor, pentru ca în momentul în care câmpul ar intra în producţie, în 2019-2020, să fie posibile exporturile. Săptămâna trecută, la Viena, Gerhard Roiss a pledat pentru o abordare în sectorul gazelor care să respecte în primul rând „interesele regiunii” şi nu pe cele strict naţionale, referindu-se voalat la România.

Transportatorul naţional de gaze, Transgaz, are în plan o investiţie de 262 milioane de euro într-o conductă care să preia gazul pe litoral, la Tuzla, şi să-l introducă în sistemul naţional de transport la Podişor, în apropiere de Bucureşti. Alte 560 milioane de euro vor merge către realizarea „coridorului sud-estic“ al gazelor, o magistrală care să unească Ungaria şi Bulgaria şi să permită fluxul gazelor în ambele sensuri. Proiectul implică reabi­litarea conductelor vechi şi construirea unora noi, acolo unde este cazul. Data finalizării este preconizată a fi 2019, exact la timp pentru a primi gazul produs offshore.

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 02.02.2015