Statele Washington şi Oregon, acoperite parţial de o cenuşă misterioasă

“Am primit informaţii privind o materie albă (depusă) pe vehicule. Cenuşa este probabil de la vulcanul Şiveluci”, a informat într-un comunicat autoritatea pentru situaţii de urgenţă din comitatul Walla Walla, din statul Washington.

Vulcanul, situat pe peninsula Kamceatka din nord-estul extrem al Rusiei, a erupt la sfârşitul lui ianuarie, formând un nor de cenuşă care s-a ridicat la 6.000 de metri, a precizat agenţia. Cenuşa “s-a depus pe o arie largă, inclusiv în Washington şi Oregon”.

Ulterior, agenţia pentru situaţii de urgenţă a precizat că ar putea exista şi alte motive. “Deşi substanţa este probabil cenuşă de la vulcanul Şiveluci, există şi alţi vulcani care sunt în prezent activi”, a afirmat agenţia, adăugând că “sursa materialului nu a fost confirmată ştiinţific”.