Procurorii DNA au pus sechestru pe bunurile lui Vanghelie şi ale Oanei Mizil

Procurorii DNA au pus sechestru pe bunuri mobile şi imobile ale primarului suspendat al sectorului 5, Marian Vanghelie, şi ale deputatei PSD Oana Mizil, conform avocatului Cristian Ene. Cei doi au fost audiaţi joi de procurori, în dosarul în care Vanghelie este acuzat de abuz în serviciu, luare de mită şi spălare de bani.

Foto: Adriana Neagoe // Mediafax

0

Primarul suspendat al Sectorului 5, Marian Vanghelie, şi Oana Niculescu Mizil au fost audiaţi la DNA, joi, în dosarul în care edilul este arestat preventiv pentru abuz în serviciu, luare de mită şi spălare de bani.

Marian Vanghelie a fost adus din Arestul Poliţiei Capitalei la Direcţia Naţională Anticorupţie în jurul orei 15.15, pentru a da noi declaraţii în dosarul în care este acuzat de fapte de corupţie.

Cu aproximativ un sfert de oră înainte de a fi adus Marian Vanghelie, la DNA a venit şi iubita acestuia, Oana Niculescu Mizil, surse judiciare declarând că aceasta a fost citată de procurori în acelaşi dosar în care este cercetat edilul, în care aceasta este suspectată de operaţiuni de comerţ incompatibile cu funcţia.

Marian Vanghelie este în arest preventiv din 14 martie, mandatul de arestare fiind emis până în 12 aprilie. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a admis, miercuri, cererea procurorilor DNA de prelungire a mandatului de arestare preventivă a lui Marian Vanghelie cu încă 30 de zile. Decizia nu este definitivă, contestaţia urmând să se judece tot la instanţa supremă.

În acelaşi dosar este arestat preventiv, tot din 14 martie, şi vărul lui Vanghelie, Mircea-Sorin Niculae, asociat şi administrator al mai multor societăţi comerciale. Procurorii au cerut miercuri prelungirea madatului de arestare a lui Niculae cu încă 30 de zile, decizia fiind admisă.

Marian Vanghelie este acuzat de abuz în serviciu, luare de mită şi spălare de bani, unele fapte fiind săvârşite prin favorizarea firmelor omului de afaceri Marin Dumitru în atribuirea unor contracte de lucrări publice ale Primăriei Sectorului 5.

Prefectul Capitalei, Nicolae Petrovan, a dispus, în 28 martie, suspendarea lui Marian Vanghelie din funcţia de primar al Sectorului 5, pe care o ocupă de 15 ani, după ce în 27 martie s-a decis definitiv arestarea preventivă a edilului.

Vărul lui Vanghelie, Mircea-Sorin Niculae, asociat şi administrator al mai multor societăţi comerciale, este acuzat de complicitate la luare de mită şi de spălare de bani. De asemenea, şoferul lui Vanghelie, Adrian Murgoci, directoarea Economat Sector 5, Laura Ciocan, şi soţul acesteia, Sorin Ciocan, toţi acuzaţi de favorizare a făptuitorului şi mărturie mincinoasă, sunt cercetaţi sub control judiciar.

Oana Mizil, iubita lui Vanghelie, a fost audiată şi în martie la DNA în acest dosar, fiind suspectată de operaţiuni de comerţ incompatibile cu funcţia. După audieri, Mizil şi-a depus demisia din Parlament, iar secretarul general adjunct al PSD Codrin Ştefănescu a anunţat că ea va fi exclusă din PSD ca urmare a faptului că apare pe listele de susţinători ai Partidului Social Românesc.

Potrivit procurorilor, în perioada 2007 – martie 2015, Marian Vanghelie, în schimbul unor foloase materiale, l-a ajutat pe omul de afaceri Marin Dumitru să obţină, pentru societăţile pe care acesta din urmă le controlează, acordarea a numeroase contracte de lucrări publice, în valoare totală de aproximativ două miliarde de lei.

Pentru atribuirea şi plata contractelor de execuţie de lucrări publice, Vanghelie ar fi perceput un “comision” de aproximativ 20 la sută din valoarea contractelor încheiate între Primăria Sectorului 5 şi instituţii din subordinea acesteia, pe de o parte, şi societăţile controlate de Dumitru, pe de altă parte.

“Comisionul” respectiv ar fi fost plătit de omul de afaceri lui Marian Vanghelie, prin intermediul lui Mircea-Sorin Niculae şi al unei alte persoane apropiate lor, respectiv Daniel-Nicolae Dinuţ, potrivit unor documente ale anchetatorilor.

Acest comision ar fi fost plătit, în parte, şi sub forma unor contracte, nejustificate din punct de vedere comercial, încheiate de către SC Premier Palace SRL (societate controlată, prin intermediul unor societăţi de tip off-shore, de Marin Dumitru) şi societăţi comerciale controlate, prin interpuşi, de Vanghelie, contracte în temeiul cărora cea dintâi firmă plătea celor din urmă sume semnificative de bani.

Din datele existente în cauză a reieşit că beneficiarele unor astfel de contracte şi a sumelor de bani aferente acestora au fost, printre altele, şi societăţile Bucureşti SA şi Fashion Brand Management SRL, la care era asociat Mircea Niculae, şi Economat Sector 5 SRL, al cărei director general este Laura Ciocan.

O parte a “comisionului” ar fi fost plătit prin cedarea a două imobile noi în favoarea unor persoane apropiate lui Vanghelie.

De asemenea, pentru garantarea plăţii “comisionului” de 20 la sută din valoarea contractelor publice, un om de afaceri a cedat controlul unei societăţi comerciale unor apropiaţi ai lui Vanghelie, susţin procurorii DNA.

În aceeaşi perioadă, Vanghelie şi Niculae, acţionar majoritar la societatea comercială Bucureşti SA şi asociat unic la societatea comercială Fashion Brand Management SRL, au transferat sume de bani provenite din comiterea infracţiunilor de luare de mită, sub forma achiziţionării de bunuri mobile şi imobile şi sub forma introducerii acestora în patrimoniul societăţilor comerciale controlate de cei doi, în scopul ascunderii originii ilicite a acestora. Totodată, cei doi au disimulat adevărata natură a provenienţei cu privire la două imobile pretinse de Vanghelie de la administratorul mai multor societăţi comerciale, susţin procurorii. De asemenea, Vanghelie ar fi disimulat adevărata natură a provenienţei părţilor sociale la societatea Eurowest Imob Consulting SRL, părţi sociale pretinse de acesta de la Marin Dumitru.

Marian Vanghelie este primar al Sectorului 5 din anul 2000, el câştigând alegerile din poziţia de candidat al PSD. El a fost membru al acestui partid până în noiembrie 2014, când a fost exclus, alături de Mircea Geoană şi Dan Şova, în urma votului Comitetului Executiv Naţional al PSD.

Ulterior, în martie, Vanghelie şi Geoană au anunţat înfiinţarea unei noi formaţiuni politice, Partidul Social Românesc.

gandul actualitate