De ce nu există încă un prezervativ mai bun? Antreprenorii care şi-au propus să revoluţioneze acest produs

De la introducerea prezervativelor din latex în anii 1920, puţine lucruri s-au schimbat în fabricarea acestor produse. Criticii acestora spun că prezervativele din latex sunt incomode, se pot rupe, sunt dificil de folosit şi au un miros neplăcut, iar din această cauză ele nu sunt folosite de foarte multe persoane.

Foto: AFP/Mediafax Foto

0

Dezvoltarea unui prezervativ care să ofere senzaţii mai plăcute şi să fie în acelaşi timp sigur reprezintă o preocupare pentru oamenii de ştiinţă, dar şi pentru antreprenori.

Danny Resnic a contractat virusul HIV după ce un prezervativ s-a rupt în timpul unui act sexual pe care acesta l-a avut în 1993 cu un alt bărbat, transmite Business Insider. De atunci, el a încercat să înţeleagă de ce aceste produse au evoluat atât de puţin. Unul din răspunsuri este că piaţa este dominată de doi mari jucări, Durex şi Trojan, iar competiţia redusă nu încurajează inovaţia.

De aceea, Resnic a decis să dezvolte un prezervativ de la zero, în care plăcerea să fie pusă pe primul loc, „nu profitul şi uşurinţa producerii în masă”, aşa cum a fost până acum.

În 2001, cu ajutorul unor unelte cumpărate de la Home Depot, antreprenorul a creat, acasă, primul lui prezervativ. Acesta era realizat tot din latex, dar Resnic dorea să găsească noi materiale. A experimentat cu silicon precum cel folosit în brăţările de fitness sau în curelele de ceasuri. Apoi, Resnic a găsit formula optimă pentru material şi a dezvoltat primele prototipuri, testate clinic. După ce a mai testat 127 de versiuni ale prezervativului, Resnic s-a oprit la modelul Origami, al cărui nume este dat de arta japoneză a împăturirii hârtiei.

Acesta vine în cutie pliat, nu rulat. Prezervativul Origami va fi disponibil în acest an în două variante, una pentru bărbaţi şi alta pentru femei. 

Danny Resnic nu este singurul care încearcă să dezvolte un prezervativ mai bun. Fundaţia Bill & Melinda Gates a anunţat în 2013 că acordă fonduri de 100.000 de dolari pentru echipele de cercetători care lucrează la „următoarea generaţie de prezervative”. 

Un proiect care a primit finanţare, alături de cel al lui Resnic, propune un prezervativ realizat din grafen, un material foarte subţire şi rezistent. 

Mai mult, în 2014, un antreprenor a strâns 100.000 de dolari pe platforma de crowdfunding IndieGoGo pentru a dezvolta un prezervativ, The Galactic Cap, care acoperă doar vârful penisului, lăsând descoperit restul organului. 

gandul monden