„Operaţiunea Litoralul” a ANAF-ului, faţă în faţă cu huiduielile vamaioţilor. Purtătorul de cuvânt: „Deci, este doar o problemă de percepţie. Doar câteva persoane vociferează”

Reprezentanţii ANAF au declarat după controalele efectuate în perioada minivacanţei de 1 Mai că doar „câteva persoane vociferează”, după ce vineri mai multe maşini ale instituţiei au fost întâmpinate cu huiduieli în Vama Veche. 0

„Operaţiunea Litoralul” declanşată de ANAF în timpul vacanţei de 1 Mai nu a fost bine primită de turişti, inspectorii antifraudă fiind huiduiţi vineri în Vama Veche în timp ce intrau pe străduţele înguste pentru a controla mai multe terase şi restaurante.

„Sunt doar câteva persoane care vociferează. O să vă spun că au fost persoane care ne-au transmis că se întâmplă în continuare încălcări ale legii. Vă pot spune că primim sesizări prin serviciul tel-verde, primim şi petiţii scrise. Deci, este doar o problemă de percepţie, fiecare consideră cum crede sau dintr-un punct de vedere pe care subiectiv şi-l asumă”, a fost reacţia purtătorului de cuvânt al ANAF, Alexandru Cristea, după huiduielile de care au avut parte inspectorii anti-fraudă.

Pentru a arăta că misiunea de pe litoral este una utilă, departamentul de comunicare al ANAF a postat pe Facebook un mesaj despre rezultatele controalelor.

„Efectul controalelor Directiei Antifrauda: localurile de pe litoral fiscalizeaza incasari zilnice de sute de mii de lei. Un club din Mamaia a înregistrat vânzări fiscalizate, în numerar, de peste 221.000 de lei într-o singură seară. La începutul săptămânii viitoare vă vom prezenta rezultatele verificărilor desfăşurate la nivel naţional în timpul minivacanţei de 1 mai”, susţin cei de la ANAF.

Apariţia ANAF în Vama Veche a produs reacţii printre vamaioţi, care i-au întâmpinat pe ofiţerii de la Antifraudă cu huiduieli şi cu scandări de galerie: “Vine controlul / Să-şi ia omorul”, fiind pentru câteva secunde urarea de bun venit adresată inspectorilor de către turişti.

Aproximativ 200 de inspectori antifraudă din toată ţara au fost detaşaţi în acest weekend la malul Mării Negre ca să îi controleze pe proprietarii de hoteluri, restaurante şi terase din toate staţiunile de pe litoral, de la Năvodari la Vama Veche, în ciuda apelului adresat Guvernului de către hotelierii şi agenţii de turism de a nu se desfăşura controale până pe 4 mai, pe litoral, ca să nu sperie turiştii.

Reacţia premierului „din umbră” Cătălin Predoiu

„Când guvernul e stupid: e bine să colectezi taxe, dar e oare cel mai bine s-o faci în plină zi de vacanţă, alungând din restaurante şi puţinii clienţi care ţin în viaţă bietul nostru turism? Razie de 1 mai în Vama Veche. Presupun că pe Ponta nu-l deranjează nimeni la ora asta în cluburile din Peninsula Arabică”, scrie Predoiu în mesajul său.

El a ţinut să precizeze că nu a fost ”personal deranjat de o astfel de razie”, deoarece nu este în vacanţă. 

„Am primit fotografia de la un turist revoltat care nu a putut să-şi termine desertul, pentru că localul a fost închis. Întrebarea sa e legitimă: nu puteau face controlul ieri, în zi de lucru?”, a scris Cătălin Predoiu.

Descinderea ANAF a venit în pofida apelului lansat de hoteluri şi agenţii de turism Guvernului, ca ANAF să nu demareze controale până pe 4 mai, pe litoral, că se sperie turiştii.

Ce spune legea despre bacşiş 

Guvernul a aprobat luna trecută o serie de modificări ale OUG nr. 28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, precizând totodată în ce situaţii poate fi suspendată activitatea firmelor.

De exemplu, actul normativ defineşte noţiunea de „bacşiş” în vederea evidenţierii acestui tip de venit pe bonul fiscal, cu scopul delimitării clare a acestuia de veniturile încasate de operatorii economici pentru livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor direct către populaţie, precum şi pentru asigurarea fiscalizării acestuia, potrivit Codului fiscal. Bacşişul reprezintă orice sumă de bani oferită voluntar de client,  în plus faţă de contravaloarea bunurilor livrate sau serviciilor prestate. Se interzice condiţionarea, sub orice formă, a livrărilor de bunuri sau a prestărilor de servicii de acordarea bacşişului.

Potrivit noilor reglementări, operatorul economic va avea obligaţia marcării bacşişului pe un bon fiscal distinct, însă va putea opta dacă bacşisul înregistrat fiscal şi contabil rămâne la dispoziţia sa, ori se distribuie salariaţilor, potrivit unui regulament propriu de ordine interioară.

Bacşişul primit se va impozita, actul normativ menţionând astfel:

– impozitarea bacşişului ca profit al operatorului economic în cazul în care acesta nu se distribuie salariaţilor (16% sau 3% în cazul microîntreprinderilor);

– necuprinderea bacşişului în sfera TVA în cazul în care se distribuie angajaţilor;

– impozitarea la nivelul angajatului cu 16% impozit pe venit din alte surse, prin reţinere la sursă, în cazul în care bacşişul se distribuie salariaţilor;

– necuprinderea în baza de impozitare a contribuţiilor sociale şi a contribuţiilor sociale de sănătate – deci netaxarea din acest punct de vedere.

gandul actualitate