ULTIMA ORĂ! Gabriel Cotabiţă, în stop cardio-respirator. Ce s-a întâmplat cu cântăreţul, găsit inconştient într-o cameră de hotel

Cântăreţul Gabriel Cotabiţă este internat în stare gravă la Spitalul Floreasca din Capitală, după ce a suferit un stop cardio-respirator în cursul zilei de vineri. 0

Cotabiţă (59 de ani) a fost transportat de urgenţă la Spitalul Floreasca, după ce un echipaj SMURD l-a găsit inconştient într-o cameră de hotel şi l-a resuscitat timp de 5-7 minute, a declarat pentru gândul dr. Bogdan Opriţa, purtător de cuvânt SMURD. 

Acesta a menţionat că starea lui Cotabiţă este în continuare foarte gravă, deşi este conştient.

Surse medicale au declarat pentru Mediafax că un angajat al hotelului l-a găsit pe cântăreţul Gabriel Cotabiţă (59 de ani) în stare de inconştienţă, acesta sunând la numărul de urgenţă 112 pentru a fi trimis un echipaj medical.

gandul actualitate