Au apărut primele cireşe, dar nimeni nu se atinge de ele. Cum explică producătorii acest fenomen. Preţul unui kilogram este HALUCINANT

Luna mai este mult aşteptată în special pentru iubitorii de cireşe. Însă, deşi, au început să apară primele cireşe la tarabă, nimeni nu se atinge de ele. Motivul? Preţul mult prea piperat.

Foto: Hepta

0

La Constanţa un kilogram de cireşe ajunge şi până la 150 de lei. Afirmaţia le aparţine producătorilor, care spun că ei dau kilogramul de cireşe cu 60 de lei, dar pe tarabele din pieţe ajung să fie vândute cu 100-150 lei kilogramul, notează Ziua Constanţa.ro

De partea cealaltă, comercianţii spun că sunt conştienţi de faptul că practică nişte preţuri mari, dar îşi justifică costul prin faptul că cireşele sunt foarte perisabile şi riscă să se strice şi să nu facă niciun profit.

Preţul unui kilogram de cireşe va continua să scadă în perioada următoare, dar constănţenii care nu mai au răbdare şi vor să mănânce primele cireşe pe anul ăsta vor trebui să scoată cel puţin 100 de lei din buzunar pentru un kilogram, scrie sursa.

Pe de altă parte, azi, în Piaţa Obor din Capitală, kilogramul de cireşe se vindea cu 55 de lei kilogramul.

gandul financiar