Primul oraş din România care îşi cumpără automobile electrice şi face puncte de încărcare descoperă că nu le poate înmatricula

Unsprezece autoturisme electrice vor fi cumpărate de Primăria Suceava printr-un proiect cu finanţare elveţiană, în valoare de 3,11 milioane de franci elveţieni, primarul Ion Lungu spunând că maşinile nu vor putea fi înmatriculate, întrucât legislaţia privind omologarea acestora nu este clară. 0

Primarul Sucevei, Ion Lungu, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că municipalitatea a primit avizul pentru începerea proiectului ”Electromobilitate-vehicule electrice pentru o municipalitate verde”, finanţat prin Programul de Cooperare Elvenţiano-Român în valoare de 3,11 milioane de franci elveţieni.

Prin acest proiect vor fi cumpărate 11 autoturisme electrice, precum şi două furgonete electrice, o automăturătoare şi o cisternă electrică, pentru dotarea parcului auto al municipiului Suceava, dar şi zece biciclete electrice şi sistemul de încărcare cu panouri fotovoltaice.

Totodată, se vor construi 28 de puncte de încărcare, din care jumătate pentru încărcare rapidă, şi se vor amenaja 56 de locuri de parcare pentru vehicule electrice.

Primarul a fost întrebat cum vor putea fi înmatriculate autovehiculele electrice, în condiţiile în care legislaţia privind omologarea acestora nu este clară, astfel încât să se evite situaţia în care a ajuns Primăria Timişoara care nu poate folosi două minibuze electrice, Lungu spunând că va fi găsită o soluţie.

”Vom găsi o soluţie să le înmatriculăm. Probabil, provizoriu, la primărie”, a spus Lungu.

Potrivit Codului Rutier, ”tramvaiele, troleibuzele, mopedele, maşinile şi utilajele autopropulsate utilizate în lucrări de construcţii, agricole, forestiere, tractoarele care nu se supun înmatriculării, precum şi vehiculele cu tracţiune animală se înregistrează de către consiliile locale, care ţin şi evidenţa acestora”.

Ion Lungu a mai spus că prin acest proiect municipiul Suceava va fi primul oraş din ţară care va implementa conceptul de electromobilitate cu vehicule electrice şi puncte de încărcare.

Totodată, din suma alocată proiectului, 225.000 de lei vor fi folosiţi pentru elaborarea documentaţiei tehnico-economice în vederea promovării unui proiect cu finanţare europeană de achiziţie a 40 de autobuze electrice pentru transportul public în municipiu, proiect evaluat la 18,5 milioane de euro.

Municipalitatea suceveană va proba săptămâna viitoare şi un autobuz electric care va circula în oraş pentru a evalua modul în care se comportă acest autovehicul în trafic, transportând călători.

Primarul a spus că va încheia un protocol şi cu Poliţia pentru traficul acestui autobuz după ce, în urmă cu doi ani, un astfel de autobuz aflat în teste a fost oprit de poliţişti şi i s-a interzis să mai circule întrucât nu avea licenţă de transport.

După testul de atunci primarul a spus că ar opta pentru achiziţionarea de autobuze de tip mixt, electric-motorină, pentru a nu exista riscul descărcării acumulatorului înainte de finalizarea programului în decursul unei zile.

gandul actualitate