Spaţiul aerian din centrul Stokholmului, închis parţial sâmbătă pentru nunta prinţului Carl Philip

Autorităţile suedeze au decis să închidă parţial spaţiul aerian din centrul Stokholmului, sâmbătă după-amiază, când prinţul Carl Philip se va căsători cu Sofia Hellqvist, relatează site-ul TheLocal.se.

HEPTA/Mediafax FOTO

0

Interdicţia, care va fi în vigoare între orele 12.00 şi 20.00 (13.00-21.00, ora României), vizează avioanele şi elicopterele, precum şi dronele, potrivit Agenţiei suedeze de Transport.

Singurele aeronave care vor avea permisiunea să zboare prin zona cu restricţii vor fi cele ale poliţiei, serviciului de ambulanţă, ale armatei, vamei, dar şi unele curse programate pe aeroporturile Bromma şi Arlanda din Stockholm.

Zona cu restricţii de zbor cuprinde tot Centrul vechi şi alte cartiere din apropiere de centrul capitalei suedeze, inclusiv părţi din Sodermalm, Norrmalm şi Vasastan.

Prinţul Carl Philip şi Sofia Hellqvist se vor căsători sâmbătă în cadrul unei ceremonii religioase care va avea loc la Capela Regală a Palatului din Stockholm, începând cu ora 16.30 (17.30, ora României), urmată de o procesiune cu trăsurile prin oraş.

În cursul serii, invitaţii la nunta regală vor participa la un banchet în cadrul căruia vor susţine concerte formaţia suedeză Icona Pop şi DJ Avicii.

gandul monden