Un pacient, găsit spânzurat cu un cearşaf într-o toaletă a Spitalului de Urgenţă Bacău

Un bărbat de 58 de ani, internat la Spitalul de Urgenţă Bacău, a fost găsit spânzurat cu un cearşaf într-una din toaletele unităţii medicale, poliţiştii deschizând o anchetă pentru a stabili în ce condiţii a avut loc incidentul şi ce anume l-a determinat pe bărbat să recurgă la acest gest. 0

Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Judeţene Bacău, un bărbat s-a sinucis, în cursul nopţii de luni spre marţi, spânzurându-se cu un cearşaf în toaleta secţiei Spitalului de Urgenţă Bacău unde era internat, după ce suferise o intervenţie chirurgicală la mână, într-un moment în care toţi ceilalţi colegi de salon dormeau, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Băcăuanul, care urma să se externeze din spital chiar a doua zi, a fost găsit de un cadru medical, care şi-a alertat colegii, fiind efectuate manevrele de resuscitare, însă fără rezultat.

“Conform procedurilor, s-a deschis o anchetă în acest caz pentru a se stabili circumstanţele în care a avut loc incidentul. Motivele care l-au determinat pe bărbat să se sinucidă nu se cunosc, având în vedere că nu a fost găsit niciun înscris asupra lui în care să-şi explice gestul la care a recurs”, a declarat, marţi, corespondentului MEDIAFAX, responsabilul mass-media al Poliţiei Judeţene Bacău, Valeria Manole.

Reprezentanţii Spitalului Judeţean de Urgenţă Bacău, acolo unde pacientul de 58 de ani s-a sinucis, nu au putut fi contactaţi pentru a-şi exprima un punct de vedere legat de incident.

gandul actualitate