Acestea sunt cărţile uitate frecvent în avioane

Biblia şi cărţile din seriile “Urzeala tronurilor”, de George R. R Martin, şi “Cincizeci de umbre ale lui Grey”, de E.L. James, se numără printre volumele uitate frecvent în avioane de călătorii grăbiţi, potrivit dailymail.co.uk. 0

În jur de 500 de cărţi şi 1.400 de eBook readere sunt lăsate la bordul avioanelor British Airways în fiecare an. Totodată, jurnale, planificări de nuntă şi chiar şi cecuri se numără printre obiectele găsite de însoţitorii de bord ai acestei companii aeriene şi care au fost uitate în avioane de pasageri.

În ceea ce priveşte genurile literare, cărţile cel mai des uitate în avione sunt cele din categoria “chick lit”. Însă cartea cel mai des uitată în avioane este biblia, aceasta reprezentând 6% dintre volumele lăsate în urmă de călătorii grăbiţi.

Potrivit unui sondaj recent, cărţile sunt cele mai populare obiecte care au legătură cu lectura pe care pasagerii le iau la ei în timpul zborului.

În fapt, trei din cinci persoane intervievate au spus că au luat cu ele o carte în timpul călătoriei cu avionul. În schimb, doar una din cinci persoane a spus că preferă să citească o carte în format eBook în timp ce călătoreşte cu avionul.

Totodată, femeile sunt mai degrabă cele care deţin un e-reader, decât bărbaţii.

Ca parte a acestei cercetări, British Airways a întocmit şi o listă cu genurile uitate frecvent de călători în avioane, în ultimele trei luni.

În timp ce romanele deţin 22% din acest top al celor mai uitate cărţi din avioane, clasamentul cuprinde şi thrillere, cărţi de călătorie şi volume de non-ficţiune.

Totodată, printre cele mai populare biografii uitate de călători în avioane se numără cele semnate de Hillary Clinton, Lewis Hamilton şi Roger Federer.

În cadrul acestui sondaj au fost chestionate 1.000 de persoane.

gandul monden