Viaţa în Grecia s-a scumpit brusc cu 10 la sută

Viaţa de zi cu zi a grecilor se va scumpi începând de luni, odată cu intrarea în vigoare a majorării de TVA pentru o serie de produse, printre care şi alimente de bază, dar şi servicii, măsură cerută de creditorii internaţionali în schimbul unui pachet de ajutor financiar în valoare de 86 de miliarde de euro care să salveze economia statului de la colaps. Ca urmare, TVA-ul pentru orez, paste, produse de patiserie, mezeluri, cafea, ceai, zahăr, dar şi alte produse alimentare va urca la 23%, de la 13%. Speranţa autorităţilor, dar şi a creditorilor este încasarea unor sume suplimentare la bugetul de stat. Trezoreria elenă se aşteaptă ca doar din TVA-ul majorat la produse gătite să aibă încasări suplimentare de 54 de milioane de euro, asta dacă cererea se menţine la acelaşi nivel 0

Băncile elene s-au deschis luni, la trei săptămâni după ce au fost închise pe fondul crizei. Cetăţenii vor putea de acum să retragă 420 de euro pe săptămână, printr-o singură tranzacţie. Chiar şi aşa, preţurile ar urma să crească pe fondul majorării unor taxe şi impozite, multe dintre acestea intrând în vigoare de astăzi, notează presa internaţională.

Sistemul fiscal din Grecia nu este unitar, în sensul că nu există o cotă standard de TVA aplicată tuturor bunurilor şi serviciilor. Începând de luni, TVA-ul a fost majorat la 23%, de la 13%, pentru aproape toate produsele, de la zahăr, la cacao, prezervative, taxiuri şi servicii funerare, notează AFP, preluată de Yahoo. Pe de altă parte, TVA-ul pentru medicamente, cărţi şi ziare a fost redus, de la 6,5%, la 6%.

Majorările de taxe ar însemna o povară fiscală suplimentară de circa 157 de euro pe an pentru o gospodărie medie, reiese dintr-un studiu realizat de Institutul de cercetări de retail din Atena. Din estimările citate de presa elenă, suma ar putea fi însă mai ridicată, de circa 1.500 de euro pe an, potrivit publicaţiei Protothema.

Impozitele au fost majorate şi pentru industria hotelieră şi a restaurantelor. Taximetriştii vor datora taxe mai mari, la fel şi patronii unor afaceri mai mici. Companiile din domeniul serviciilor vor resimţi aceste majorări de taxe ce vor afecta atât florăriile, cinematografele, clinicile private, cât şi serviciile oferite de electricieni sau instalatori.

De asemenea, din octombrie ar urma să fie eliminate scutirile fiscale de care se bucură o parte dintre insulele greceşti. Mai exact, TVA-ul este cu 30% mai scăzut pe anumite insule, faţă de restul statului, o compensaţie oferită de autorităţile elene pentru costurile de transport ale localnicilor, dar şi ale vizitatorilor. Aceasta ar urma să dispară, iar la buget să se strângă o sumă suplimentară de 2,2 miliarde de euro. Patronatele din comerţ susţin însă că eliminarea facilităţii va scumpi viaţa cu 12% pentru locuitorii şi turiştii care vor vizita insulele, potrivit DW.

Pentru prima dată în ultimele luni, echipe tehnice ale creditorilor internaţionali, respectiv a Comisiei Europene, a Băncii Centrale Europene şi a Fondului Monetar Internaţional (FMI), sunt aşteptate la Atena în săptămânile viitoare pentru a evalua starea economiei elene.

Controlul capitalului

Băncile din Grecia s-au redeschis luni dimineaţă, la trei săptămâni după ce au fost închise pe fondul crizei financiare din ţară. Limita la retragerile de numerar va fi menţinută, însă grecii vor avea posibilitatea să scoată de la ATM-uri 420 de euro pe săptămână, într-o singură tranzacţie, astfel încât să nu fie nevoiţi să stea la cozi în fiecare zi pentru cei 60 de euro.

Închiderea băncilor a însemnat o pierdere de circa 3 miliarde de euro pentru economia elenă ca urmare a lipsurilor de pe piaţă şi a perturbării exporturilor.

Transferurile de bani în străinătate şi deschiderea de noi conturi bancare vor fi în continuare interzise.

“Controlul capitalului şi restricţiile privind retragerile de numerar vor fi menţinute, dar intrăm într-o nouă etapă, care sperăm că va fi una de normalitate”, a declarat pentru postul de televiziune Skai preşedintele asociaţiei băncilor elene, Louka Katseli.

Între timp, Guvernul grec trebuie să achite luni 4,2 miliarde de euro Băncii Centrale Europene (BCE). Această plată este posibilă după ce Uniunea Europeană a acordat vineri Greciei un împrumut pe termen scurt de 7,16 miliarde de euro.

Grecia se pregăteşte să vândă “argintăria familiei”, cele mai valoroase active ale statului

Grecia se pregăteşte să scoată la vânzare “argintăria familiei”, active de 50 de miliarde de euro din turism, industria navală şi telecomunicaţii, care vor fi plasate într-un fond de privatizare în conformitare cu acordul convenit cu creditorii, potrivit Bloomberg.

Între aceste active se numără complexul Astir Palace Resort de la Marea Egee, considerat “bijuteria coronei” din industria turismului.

Format dintr-un hotel de lux, facilităţi pe plajă şi restaurante, complexul de pe riviera ateniană este o destinaţie preferată a liderilor mondiali şi a vedetelor de cinema.

În prezent, Astir Palace Resort, aflat în proprietatea Băncii Naţionale a Greciei, este între principalii candidaţi care vor fi incluşi în fondul de privatizare de 50 de miliarde de euro.

Între activele care ar putea fi incluse în fondul de privatizare se află şi o participaţie de 10% la Hellenic Telecommunications Organization (OTE), a arătat Gramatidis.

Alte active menţionate de Gramatidis sunt compania de electricitate Public Power Corp. Şi participaţii la porturile Pireu şi Salonic.

gandul financiar