Anchetatorii au afllat de la ce a pornit incendiul care a distrus şase apartamente într-un bloc din Capitală

Incendiul care a distrus, vineri, şase apartamente dintr-un bloc din Capitală, în zona 1 Decembrie, a izbucnit în balconul unui apartament situat la mansardă, cel mai probabil din cauza unei ţigări aprinse, potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti – Ilfov. 0

Specialiştii Comisiei de cercetare din cadrul ISU Bucureşti – Ilfov au stabilit că incendiul care a izbucnit, vineri seară, la mansarda unui bloc de pe Aleea Mizil a fost provocat de o ţigară aprinsă.

“În speţă, cel mai probabil loc al focarului de incendiu a fost balconul unui apartament de la nivelul mansardei, iar sursa probabilă de aprindere este jarul produs de o ţigară”, se arată într-un comunicat emis de ISU Bucureşti – Ilfov .

Potrivit sursei citate, focul s-a extins din cauza faptului că incendiul a fost observat târziu şi de faptul că mansarda şi acoperişul erau făcute din materiale care ard uşor.

Conform pompierilor, din punct de vedere al securităţii la incendiu, blocul nu era prevăzut cu instalaţii de stingere a incendiilor, detecţie sau semnalizare. Deşi la mansardă, deasupra casei scărilor, exista o trapă de desfumare, aceasta nu a funcţionat.

Focul a izbucnit, vineri seară, la mansarda blocului de patru etaje, cu 51 de apartamente, din zona 1 Decembrie din Capitală. Incendiul a cuprins o suprafaţă de 500 de metri pătraţi şi s-a manifestat cu flăcări şi degajări mari de fum.

La şase minute de la semnalarea sa, au ajuns la faţa locului primele trei autospeciale de stingere, o autoscară, un echipaj de descarcerare şi unul SMURD, ale ISU Bucureşti – Ilfov.

Incendiul a fost lichidat cu 17 autospeciale de stingere şi trei autoscări. De asemenea, au fost mobilizate trei echipaje de descarcerare şi trei ambulanţe SMURD.

Pompierii au avut probleme, întrucât reţeaua de hidranţi din zonă nu are debitul necesar autospecialelor de stingere, dar şi pentru că o parte din hidranţi nu funcţionau.

Unul dintre ofiţerii ISU care a ajuns printre primii la faţa locului a fost transportat la Spitalul de Urgenţă Floreasca, deoarece se simţea rău în urma expunerii la fum. Acesta a fost externat ulterior.

Toţi cei care se aflau în clădire au fost evacuaţi. Un bărbat de aproximativ 80 de ani, imobilizat, a fost scos din bloc de pompieri. Totodată, o femeie de aproximativ 50 de ani, care a suferit un atac de panică, a primit îngrijiri de la un echipaj SMURD.

gandul actualitate