Suspiciuni de fraudă la bacalaureat în Drobeta Turnu Severin: procurorii au deschis o anchetă

Procurorii au declanşat o anchetă în cazul lucrărilor mai multor elevi care au susţinut examenul de bacalaureat la Colegiul Pedagogic ”Ştefan Odobleja” din Drobeta Turnu Severin, după ce reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean Mehedinţi au sesizat nereguli la proba de limba română.

OVIDIU DUMITRU MATIU / MEDIAFAX FOTO

0

Reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Mehedinţi au indentificat nereguli în cazul lucrărilor mai multor elevi care au susţinut proba scrisă la limba şi literatura română a sesiunii din toamnă a examenului de bacalaureat, la Colegiul Pedagogic ”Ştefan Odobleja”.

Astfel, conducerea ISJ a sesizat Parchetul Tribunalului Mehedinţi. Întrucât sesizarea nu viza fapte de corupţie, ci doar un posibil caz de fraudă la bacalaureat, aceasta a fost trimisă la Parchetul Judecătoriei Drobeta Turnu Severin.

Potrivit reprezentanţilor Parchetului Tribunalului Mehedinţi, ISJ arăta în reclamaţia respectivă că două lucrări de bacalaureat nu aveau ştampilă, cinci lucrări nu aveau semnăturile asistenţilor din sala de clasă în care s-a susţinut proba şi alte trei lucrări aveau mai multe nereguli.

Directorul Colegiului Naţional Pedagogic ”Ştefan Odobleja” din Drobeta Turnu Severin, Alina Teiş, a declarat, luni, că în unitatea de învăţământ au susţinut probele scrise ale examenului de bacalaureat 72 de elevi de la mai multe licee din judeţ

”La Colegiul Naţional Pedagogic a fost organizată doar o subcomisie de examen cu elevi din mai multe unităţi şcolare. În oganizare nu au fost implicate cadrele didactice ale unităţii noastre. Noi am asigurat doar partea logistică şi sălile de clasă de la parter, unde totul a funcţionat. Au fost elevi de la noi, de la Colegiul Naţional «Traian» din Drobeta Turnu Severin şi de la liceul din localitatea Cujmir”, a spus Alina Teiş.

Dacă pe parcursul anchetei vor apărea indicii cu privire la eventuale suspiciuni de corupţie, cazul va fi trimis procurorilor anticorupţie.

Până la ora transmiterii acestei ştiri, conducerea ISJ Mehedinţi nu a putut fi contactată pentru a oferi detalii în acest caz.

Procurorii din Mehedinţi au în lucru alte două dosare care vizează posibile fraude la examenul de bacalaureat susţinut în sesiunea din vară la Colegiul Tehnic ”Dierna” din Orşova şi la Liceul ”Matei Basarab” din Strehaia.

La liceul din Orşova a susţinut bacalaureatul şi fiica fostului preşedinte al Consiliului Judeţean Mehedinţi Adrian Duicu, anchetatorii verificând dacă aceasta a copiat la proba de chimie, folosind un telefon mobil.

gandul actualitate