Dragnea spune că este susţinut de 36 de organizaţii judeţene PSD şi de cinci filiale de Sector. Cine nu îl susţine

Liviu Dragnea a declarat că în acest moment este susţinut de 36 de organizaţii şi de cinci filiale de Sector, aşteptând însă sprijin şi din partea celorlalte organizaţii, cu excepţia celei de Prahova, care îl votează pe Daniel Savu, de altfel singurul său contracandidat la şefia PSD.

MARIUS DUMBRAVEANU / MEDIAFAX FOTO

0

“Până la ora la care vorbim, 36 de organizaţii judeţene au adoptat rezoluţia. Cinci organizaţii de sector din 6, deci 41 de organizaţii până acum. Sunt decizii politice. (…) Mai sunt câteva organizaţii care vor da astăzi şi mâine. Practic, pot spune că, exceptând organizaţiei Prahova, care în mod firesc i-a acordat susţinere domnului Daniel Savu, şi a organizaţiei de Bucureşti, cu precizarea că cinci sectoare mă susţin, restul organizaţiilor cred în această candidatură”, a spus Dragnea, duminică, la Alexandria, după lansarea oficială a candidaturii sale pentru şefia PSD.

Liderul PSD a precizat că nu are emoţii decât “pentru perioada de după” câştigarea alegerilor interne, când trebuie să aplice programul cu care a candidat. “Altfel va fi o perioadă foarte mediatizată, cu felicitări şi foarte multe discuţii şi dezbateri şi atât. PSD a mai trecut prin acest tip de perioade, în care liderii au vorbit foarte frumos, şi-au luat foarte multe angajamente şi după alegerile respective nu s-a mai întâmplat. De-asta spun că am emoţii”, a precizat Dragnea.

Întrebat dacă lipsa contracandidaţilor nu înseamnă că PSD duce în acest moment lipsă de lideri, Dragnea a spus că partidul are resurse, dar nu sunt mulţi social-democraţi care să fie pregătiţi pentru o candidatură la vârful formaţiunii. “Cred că pentru funcţia de preşedinte al PSD (…) trebuie totuşi anumite condiţii pentru a putea solicita, pentru a putea cere întregului partid o susţinere. Asta nu înseamnă că nu avem lideri pentru celelalte funcţii”, a spus Dragnea.

El a amintit că, în 2010, a fost rugat de 30 de lideri de organizaţii judeţene să candideze, însă nu a considerat că este pregătit la acel moment.

gandul politica