Blaga anunţă o nouă moţiune de cenzură

Copreşedintele PNL Vasile Blaga a declarat, marţi, la Realitatea Tv, că liberalii vor depune, în următoarea sesiune parlamentară, o nouă moţiune de cenzură împotriva Guvernului Ponta. 0

“Bineînţeles că noi o să depunem o moţiune de cenzură şi în viitoarea sesiune parlamentară. Este rolul Opoziţiei să depună moţiune de cenzură şi avem atâtea teme, har Domnului! Noi avem atâtea teme economice pe care le puteam evoca pentru această moţiune, dar nu puteam depăşi această fază a trimiterii în judecată a lui Victor Ponta”, a menţionat Blaga, potrivit Agerpres.

El a opinat că, până la viitoarea moţiune de cenzură, ar putea să-şi schimbe poziţia şi partide care nu au susţinut demersul PNL de marţi.

“Puteţi să fiţi siguri că vom depune o moţiune de cenzură în primăvară împotriva Guvernului Ponta. Şi lucrurile pot evolua: poate că unii dintre cei care azi îl sprijină vor ajunge la concluzia că au costuri politice prea mari în faţa electoratului român şi îl vor lăsa în pace”, a completat copreşedintele PNL.

gandul politica