Decizia luată de Ponta în scandalul Volkswagen

Ministerul Mediului va activa procedurile specifice în vederea stabilirii consecinţelor scandalului Volkswagen asupra pieţei auto din România, a anunţat, miercuri, premierul Victor Ponta. 0

“Ministrul Mediului, doamna Gavrilescu, m-a şi informat. Au nişte proceduri la Ministerul Mediului care, sigur, vor fi activate pentru a se vedea care sunt consecinţele pentru piaţa auto din România”, a explicat premierul la Parlament.

Ponta a răspuns astfel întrebat despre afirmaţiile preşedintelui Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, privind eventuale efecte ale scandalului Volkswagen, scrie Agerpres.

“Doresc să vorbesc şi cu prim-ministrul pe acest subiect, cred că este o problemă foarte serioasă, care afectează numeroşi cetăţeni români şi trebuie să răspundem în mod adecvat. (…) Cred că este în primul rând datoria Executivului să ia nişte decizii imediate. Dacă va fi nevoie ca Parlamentul să susţină prin măsuri legislative, le stăm la dispoziţie. Chiar încerc să sensibilizez mai mult autorităţile în faţa acestei situaţii de criză. Nu există o situaţie precedentă de acest gen cunoscută ca să pot spune care ar fi măsurile fireşti”, a declarat Tăriceanu, miercuri, la finalul unei reuniuni de lucru pe care a avut-o, la Senat, cu ministrul Mediului, Graţiela Gavrilescu, cu ministrul Transporturilor, Iulian Matache, şi cu preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului, Marius Alexandru Dunca.

gandul actualitate