Dumitru Prunariu aşteaptă noi descoperiri spectaculoase pe Marte, după anunţul NASA

Dumitru Prunariu, singurul cosmonaut român, a declarat de aşteptat ca pe planeta Marte să se găsească urme de apă. 0

„Din punctul meu de vedere, era de aşteptat ca pe planeta Marte să se găsească urme de apă, care ar putea să ateste şi existenţa unor forme biologice în această fază de evoluţie a planetei. Nu spun dezvoltare, ci doar evoluţie, pentru că relieful marţian relevă faptul că acum o lungă perioadă de timp, probabil 1-2 milioane de ani, planeta Marte a fost scăldată de râuri, de ape, se văd urme de eroziune ale unor foste văi de râuri şi mi se pare normal ca acum să se găsească astfel de urme, să se găsească apă, sub o anumită formă”, a declarat Prunariu, la RFI, scrie libertatea.ro.

Pe de altă parte, fostul cosmonaut crede că a coloniza planeta Marte este un gând foarte îndepărtat, chiar iraţional.

„A coloniza planeta Marte este un gând foarte îndepărtat, nu ştim deocamdată ce vom descoperi. Probabil, probabil, nu afirm ca om de ştiinţă, afirm ca un om care visează undeva în viitor, am putea să descoperim că planeta Marte, odată, demult a fost locuită şi că locuitorii ei probabil au colonizat alte planete – am pune în paranteză, de ce nu şi Pământul – undeva cu milioane de ani în urmă. Trecând peste aceste afirmaţii, un zbor pilotat spre Marte va dura în total dus-întors aproape trei ani de zile. Este o perioadă foarte lungă, în care organismul uman trece prin transformări care la un moment dat pot fi ireversibile şi atunci ne vom pune problema cum să pregătim oamenii, ce măsuri să luăm, ce trebuie să mai studiem pentru a-i readuce la statutul de oameni normali din punct de vedere al organismului lor, atunci când se reîntorc după un zbor de trei ani de zile”, a mai spus .

NASA a anunţat, luni seară, că au fost descoperite dovezi spectrale ale prezenţei sărurilor hidratate pe Marte, precizând însă că nu au fost găsite probe directe ale prezenţei apei în stare lichidă pe planeta roşie.

gandul monden