Guvernul a aprobat reorganizarea ANAF: Schema de personal se suplimentează cu 1.000 de posturi

ANAF se va reorganiza în sensul în care Direcţia de executare silită va funcţiona în cadrul aparatului propriu al ANAF, va fi înfiinţat un post de secretar general adjunct şi schema de personal va fi suplimentată cu 1.000 de posturi, a decis miercuri Executivul, printr-o hotărâre de guvern. 0

Actul normativ prevede organizarea şi funcţionarea în cadrul aparatului propriu al ANAF a Direcţiei de executare silită cazuri speciale, precum şi a structurilor teritoriale subordonate organelor fiscale, cu atribuţii în coordonarea şi monitorizarea modalităţilor de executare silită, inclusiv a valorificării bunurilor sechestrate prin modalităţile prevăzute de lege, precum şi a aplicării măsurilor asigurătorii, informează Guvernul, printr-un comunicat de presă.

Potrivit sursei citate, va fi înfiinţat un post de secretar general adjunct, care va coordona în mod direct Direcţia generală de investiţii, achiziţii publice şi servicii interne, Unitatea de imprimerie rapidă şi Direcţia generală de buget şi contabilitate.

Secretarul general – funcţie aflată acum în schema ANAF – va coordona direct Direcţia generală de organizare şi resurse umane, Serviciul de comunicare, relaţii publice şi mass-media, precum şi proiectele cu finanţare externă la nivelul ANAF.

De asemenea, actul normativ stabilieşte suplimentarea cu 1.000 a numărului total de posturi alocat instituţiei. Ocuparea posturilor suplimentare se va realiza etapizat, cu încadrarea în
prevederile bugetare anuale aprobate de ordonatorul principal de credite. Urmare a acestei decizii, numărul maxim de posturi pentru aparatul propriu al ANAF şi unităţile subordonate va fi de 27.949, inclusiv preşedintele, vicepreşedinţii şi posturile aferente cabinetelor demnitarilor.

O altă modificare vizează organizarea şi funcţionarea Direcţiei generale de administrare a marilor contribuabili. În prezent, această direcţie îşi desfăşoară activitatea în cadrul aparatului propriu al ANAF şi nu are personalitate juridică. Potrivit noilor reglementări, Direcţia va funcţiona ca organ fiscal cu personalitate juridică şi buget propriu, în subordinea preşedintelui ANAF, măsură recomandată, printre altele, şi de către Fondul Monetar Internaţional, în Raportul întocmit în luna august 2015, precizează Guvernul.

Prin ordin al preşedintelui ANAF, vor fi stabilite organizarea şi funcţionarea acestei direcţii şi va fi numit directorul general care va conduce această structură.

În acelaşi timp, Direcţiei verificări fiscale, care gestionează programul de creştere a conformării voluntare a persoanelor cu venituri mari, va fi reorganizată la nivel de direcţie generală, sub denumirea Direcţia generală control venituri persoane fizice.

 

gandul financiar