În ce oraşe din lume este ilegal să mori

Şase oraşe din lume au scos moartea în afara legii, în ultimii 15 ani. Pare că este o glumă, dar în fiecare caz există un motiv bine întemeiat pentru această situaţie. 0

Sellia este o aşezare medievală din sudul Italiei în care locuiesc 537 de oameni. În 1960, numărul de locuitori era de trei ori mai mare, iar astăzi majoritatea rezidenţilor au peste 65 de ani. În consecinţă, şi legile din Sellia au căpătat o formulare pe alocuri medievală. Luna trecută, ca reacţie la criza demografică pe care o traversează localitatea, primarul Davide Zicchinella a semnat o ordonanţă, care menţionează expres că „este interzis să te îmbolnăveşti între limitele oraşului” şi reiterează că „este interzis să mori”. Persoanele care refuză să se conformeze tuturor controalelor medicale necesare pentru a se supune acestei legi se pot aştepta la o amendă de 10 euro pe an, scrie The Guardian.

„Nu pot interzice moartea direct prin lege. Nu poţi reglementa prin lege ceva imposibil. Dar intenţia mea este să lupt împotriva morţii”, justifică măsura primarul din Sellia. După cum a declarat şi la semnarea documentului oficial, ordonanţa care-i poartă semnătura trebuie privită ca un semnal de alarmă: „Am instituit această măsură, nu ca o glumă, ci ca un demers extrem de serios, pentru că Sellia, la fel ca multe alte oraşe din sudul Italiei, este supus depopulării. Locuitorii care nu au grijă de ei aşa cum trebuie sau care adoptă obiceiuri împotrivă sănătăţii lor vor fi pedepsiţi prin obligarea la plata mai multor taxe”.

Sellia nu este primul oraş din lume care scoate moartea în afara legii. În ultimii ani, măsuri similare au fost adoptate în Cugnaux (2007) şi  Sarpourenx (2008) în Franţa, Biritiba Mirim în Brazilia (2005), Lanjaron în Spania (1999) şi Falciano del Massico (2012), tot în Italia. În toate aceste cazuri, mobilul a fost situaţia cimitirului local care îşi atinsese capacitatea maximă, determinând autorităţile să ia măsuri drastice.

“Am avut o problemă foarte gravă”, îşi aminteşte Philippe Guérin, primar al oraşului Cugnaux, din apropiere de Toulouse, care a decretat că e ilegal să mori. Guérin a vrut să construiască un cimitir nou pe un teren viran care să fie trecut în administrarea localităţii pe care o conducea, dar nu a reuşit să obţină permisiunea din partea prefecturii: “Am vorbit cu mulţi oameni. Am încercat să obţin o audienţă la prefect. Am trimis o scrisoare şi la Ministerul de Interne. Fără succes. Am fost puţin frustraţi, aşa că ne-am spus: «Pentru că este absolut stupid să autorizezi construirea unui supermarket, dar nu şi a unui cimitir, trebuie să-I împiedicăm pe oameni să mai moară»”.

Moartea – interzisă la „cererea” zeilor sau din cauza temperaturilor extreme

Pare o soluţie ridicolă, dar, de-a lungul timpului, a fost luată cât se poate de în serios. Sinuciderea, de asemenea, a fost ilegală în Marea Britanie până în 1961, iar în multe alte locuri este chiar şi acum. Sigur că o astfel de lege nu mai are nicio semnificaţie pentru cei care au murit, dar oamenii care încearcă să se sinucidă şi sunt salvaţi încă mai primesc, uneori, pedepse. De exemplu, Codul Penal din Malaezia stipulează că:” Oricine încearcă să se sinucidă şi comite orice fel de faptă în direcţia înfăpturii unui asemenea delict va fi pedepsit cu închisoarea pe o perioadă care se poate prelungi până la un an, cu amendă sau prin ambele măsuri”.

Chiar şi acolo unde autorităţile acceptă că oamenii, uneori, mai şi mor, au fost făcute demersuri pentru a stopa această “practică”. În secolul V înainte de Hristos, Tucidide a înregistrat drept interzisă moartea (de asemenea, şi naşterea) în zona insulor din Delos, cu scopul de a satisface presupusele solicitări ale zeilor epocii. “Toate osemintele celor care au decedat au fost deshumate”, a scris Tucidide, “şi s-a proclamat ca, în viitor, niciun deces şi nicio naştere nu vor mai fi premise pe insulă; aceia care sunt pe cale să moară sau să dea naştere vor fi transportaţi spre insula Rhea”.

O viziune similară a fost etalată şi de locuitorii insulei japoneze Itsukushima, considerată sacră în şintoism, un loc în care moartea şi naşterea au fost interzise până în 1868 şi în care nici în prezent nu există nici spitale, nici cimitire.

Şi în Longyearbyen, o aşezare de pe insula norvegiană Spitsbergen, actul atât de natural de a muri a fost interzis prin lege începând cu 1950, atunci când s-a descoperit că trupurile îngropate necropola din localitate nu puteau intra în procesul de descompunere din cauza temperaturilor extrem de scăzute. Într-adevăr, mostre active ale virusului care a provocat epidemia de gripă spaniolă din 1918 au fost recent prelevate de pe unele din cadavrele îngropate în cimitir. Astăzi, locuitorii din Longyearbyen care se apropie de moarte sunt transportaţi pe continent pentru a-şi petrece acolo ultimele zile.

Interzicerea decesului – lobby pentru probleme reale

De ce continuă oraşele mici să interzică moartea? Răspunsul nu e chiar uşor de intuit şi nici cel la care ne-am putea gândi imediat. După ce Guérin şi cabinetul său au terminat de redactat proiectul de lege, primul lucru pe care l-au făcut a fost să trimită o copie şi spre canalele media. “Toate posibilităţile erau deschise. Au venit la noi jurnalişti din Franţa, Elveţia, Spania, Italia, Belgia. Am dat un interviu şi pentru televiziunea japoneză… Apoi, după trei luni, am primit o scrisoare de la prefect. Autorizase construirea cimitirului”.

Vechea manevră a “interzicerii morţii” este, de fapt, o pârghie foarte utilă prin care autorităţile locale reuşesc să atragă atenţia asupra cauzelor pe care le susţin. În Sellia, 100 de oameni s-au înscris pentru a realiza controalele periodice de sănătate, în rafalele de publicitate care au urmat interzicerii actului de a muri şi, cine ştie, poate câteva persoane chiar şi-au salvat viaţa datorită acestor măsuri. (Cristina Andrei)

gandul monden