NASA i-a dat 13.000 de dolari unui bărbat ca să nu se ridice din pat 70 de zile. Care a fost motivul

Aţi accepta 13.000 de dolari pentru a sta timp de 70 de zile lungiţi în pat? Anul trecut, NASA a plătit 50 de voluntari care să facă exact acest lucru, pentru a analiza cum sunt afectaţi muşchii în asemenea condiţii. Cercetarea poate fi utilă în contextul misiunilor spaţiale de lungă durată, precum o eventuală călătorie pe planeta Marte. 0

Unul dintre voluntari, Drew Iwanicki, a discutat cu cei de la NextShark despre experienţa sa. Într-un interviu despre studiul cu pricina, denumit CFT 70 (Countermeasure and Functional Testing in Head-Down Tilt Bed Rest Study), Iwanicki precizează că a auzit prima oară de experiment în 2013, pe reţeaua Reddit. După ce s-a înscris în program, a fost ales din rândul a 25.000 de aplicanţi, pentru a participa la studiu în noiembrie 2014.

În interviu, a povestit cum a fost monitorizat non-stop, în timp ce a urmat o dietă extrem de strictă, care l-a ajutat să îşi menţină greutatea corporală de 90 kilograme. Acesta nu a avut voie nici măcar să stea în poziţia şezut, pentru a se vedea cu prietena sa, în timpul vizitelor femeii şi şi-a făcut nevoile fiziologice în recipiente „speciale”, aşezate sub pat.

„Am fost supus unui program înregimentat de somn”, a povestit bărbatul. „Luminile se închideau la 22.00… şi se aprindeau la 6.00. Nu am avut voie să aţipesc în timpul zilei, una din cele mai nemiloase glume pentru cei care stau non-stop în pat…”.

Au existat însă şi excepţii: bărbatul a avut voie să se ridice pe coate pentru a mânca, înainte să se culce la loc. De asemenea, acesta a beneficiat de un laptop montat deasupra capului şi mai multe cărţi. Mai mult, a putut face câteva exerciţii fizice limitate. După ce a plătit impozitul aferent sumei primite de la NASA, „cobaiul” a rămas cu frumoasa sumă de 13.000 de dolari, informează iflscience.com. 

gandul monden