Prinţul Harry, discuţii despre căsătorie

Prinţul Harry, care a fost privit mai mereu drept “roata de rezervă” a fratelui său, prinţul William (al doilea în ordinea succesiunii la tronul britanic), s-a săturat să tot fie întrebat când îşi va întemeia o familie şi se va stabili la casa lui: “O să se întâmple când o să se întâmple”, le-a răspuns el ziariştilor de la revista People. 0

De asemenea, într-un interviu oferit postului de televiziune ITV, prinţul a fost întrebat dacă este aproape să se stabilească la casa lui. Răspunsul a fost fără echivoc: “Nu”.

“Sunt foarte multe lucruri de făcut înainte de a mă aşeza la casa mea (…) între timp (pentru mine) lucrurile merg înainte”, a adăugat el, scrie Agerpres.

De altfel, dorind parcă să demonstreze cât de multe lucruri are de făcut până la întemeierea unei familii, prinţul Harry şi-a făcut debutul în actorie la jumătatea lunii septembrie. Prinţul în vârstă de 30 de ani a apărut într-un scurtmetraj prezentat la ceremonia de deschidere a Cupei Mondiale la rugby 2015 de la Londra. În foarte scurta sa apariţie din filmuleţul ce prezintă istoria acestui sport, Harry este văzut îmbrăcat în haine din secolul al XIX-lea, fără barbă şi greblând frunze.

gandul monden