Timişoara a rămas fără apă caldă. Când va fi remediată problema cu E.On

Compania de termoficare din Timişoara, Colterm SA, a întrerupt, joi seară, furnizarea apei calde în municipiu după ce E.On Gaz a sistat alimentarea cu gaze naturale a societăţii din cauza unor datorii, reprezentanţii Colterm susţinând că vineri se va face o plată, iar problema se va remedia. 0

Potrivit unui comunicat de presă transmis, joi seară, de reprezentanţii Colterm SA, compania de termoficare din Timişoara, începând cu ora 17.00 a fost oprită furnizarea apei calde în întreg oraşul, transmite corespondentul MEDIAFAX.

“În data de 1 octombrie 2015, E.On Gaz a decis sistarea furnizării gazelor naturale pentru Compania Locală de Termoficare Colterm S.A., începând cu ora 17.00, ceea ce înseamnă oprirea furnizări apei calde de consum în municipiul Timişoara şi imposibilitatea furnizării căldurii”, se arată în comunicat.

Reprezentanţii Colterm spun că furnizarea gazelor a fost sistată în condiţiile în care plafonul datoriei nu a fost atins.

“Acest lucru l-au făcut (reprezentanţii companiei de gaze – n.r.) în contextul în care, în prezent, avem credit furnizor care nu a fost depăşit, adică un plafon al datoriei care nu a fost atins. În prezent, datoriile nostre către furnizorul de gaz au ajuns la jumătate faţă de perioada similară a anului trecut”, se mai arată în comunicat.

De asemenea, Colterm precizează că “din această după-amiază, timp de câteva ore, echipele nostre au făcut tot posibilul pentru a porni furnizarea agentului termic cu combustibil alternativ, care este păcura”, însă din cauza “consumului redus de agent termic al oraşului cazanele care funcţionează cu combustibil alternativ nu pot fi pornite”.

Reprezentanţii Colterm au mai anunţat că, în cursul zilei de vineri, se va efectua o plată către furnizorul de gaz şi în cel mai scurt timp va fi reluată şi furnizarea agentului termic.

Reprezentanţii Colterm nu au precizat la ce sumă se ridică datoria către furnizorul de gaze naturale.

Compania de termoficare Colterm are peste 65.000 de abonaţi în Timişoara.

gandul actualitate