Veste bună pentru turismul românesc. Cifrele sunt oficiale şi au fost publicate

Sosirile înregistrate în structurile turistice au crescut în primele opt luni cu 17,2% faţă de cele din perioada similară a anului trecut, iar înnoptările au urcat cu 15,7%, a anunţat joi Institutul Naţional de Statistică (INS). 0

Astfel, sosirile au ajuns la 6,72 milioane, iar înnoptările la 16,25 milioane.

“Din numărul total de sosiri, sosirile turiştilor români în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au reprezentat în perioada 1.01-31.08.2015 77,6%, în timp ce turiştii străini au reprezentat 22,4%, ponderi apropiate de cele din perioada 1.01-31.08.2014 . În ceea ce priveşte sosirile turiştilor străini în structurile de primire turistică, cea mai mare pondere au deţinut-o cei din Europa (74,8% din total turişti străini), iar din aceştia 85,6% au fost din ţările aparţinând Uniunii Europene”, arată INS, într-un comunicat.

Din numărul total de înnoptări, înnoptările turiştilor români în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au reprezentat 81,6%.

Astfel, durata medie a şederii a fost de 2,5 zile la turiştii români şi 2,0 zile la turiştii străini.

Indicele de utilizare netă a locurilor de cazare a urcat cu 2,9 puncte, la 29,5%.

Cele mai multe sosiri ale turiştilor străini au provenit din Germania (179.500), Israel (148.600), Italia (139.300), Franţa (91.600) şi Ungaria (88.500).

Sosirile vizitatorilor străini în România, înregistrate la punctele de frontieră, au fost în perioada analizată de 6,34 milioane, în creştere cu 10,6%.

Plecările vizitatorilor români în străinătate, înregistrate la punctele de frontieră, au fost de 9,16 milioane, în creştere cu 8,4%.

În luna august 2015, comparativ cu luna corespunzătoare din anul precedentă, atât sosirile cât şi înnoptările în structurile turistice au înregistrat creşteri, de 18,1%, respectiv 14,3%. Comparativ cu august 2014, la punctele de frontieră s-au înregistrat creşteri la sosirile vizitatorilor străini cu 10% şi scăderi la plecările în străinătate ale vizitatorilor români cu 5,3%.

gandul actualitate