Victor Ponta, reacţie în scandalul Volkswagen: ”Există 300 de autoturisme în România care sunt pe stoc”. Ce se va întâmpla cu ele

Premierul Victor Ponta a declarat joi, într-o conferinţă de presă la Târgu-Jiu, în contextul în care Registrul Auto Român nu mai eliberează cărţi de identitate pentru maşinile Volkswagen care urmau să fie vândute în România, că situaţia este analizată de Ministerul Transporturilor, autoturismele aflate pe stoc neputând fi vândute. 0

“Am vorbit cu ministrul Transporturilor un pic mai devreme, există o analiză, el va ieşi şi va comunica, maşinile care se află pe stoc şi care intră în această anchetă realizată pe plan internaţional evident că nu se vor mai vinde. E un număr de 300 de autoturisme în România care sunt pe stoc şi nu pot să se vândă. În ceea ce priveşte cele care deja s-au vândut, toate datele pe care le strânge Ministerul Transporturilor împreună cu Ministerul Mediului vor fi puse la dispoziţie şi, pe măsură ce primim rezultatele din Germania, putem să acţionăm. Obligaţia de omologare în Uniunea Europeană nu revine autorităţii româneşti, ci autorităţii din Germania sau Spania, dacă e vorba de maşini produse acolo, sau Cehia. Pe măsură ce avem noi date, o să luăm toate măsurile prevăzute în legislaţia europeană şi naţională”, a precizat Ponta citat de Agerpres.

gandul actualitate